La Liga

Ziua în care Gravesen l-a bătut pe Robinho. Video

Thomas Gravesen a fost unul dintre cele mai controversate transfeuri făcute de Real Madrid.

Mijlocașul danez a ieșit în evidență, în toată perioada petrecută pe „Santiago Bernabeu” cu celebra bătaie de la antrenamente, cu Robinho.

Ziua în care Gravesen l-a bătut pe Robinho

Totul s-a petrecut în cantonamentul din Austria, pe vremea când Fabio Capello era antrenorul „galacticilor”.

La o fază aparent banală, jucătorii Realului au fost surprinși când l-au văzut pe Gravesen năpustindu-se asupra lui Robinho, pe care a încercat chiar să-l sugrume.

Totul a pornit de la o intrare dură a danezului, urmată de o înjurătură a lui Robinho.

La finalul incidentului, Fabio Capello, antrenorul „galacticilor“, i-a trimis pe certăreți la vestiar. Capello a fost extrem de furios după această încăierare, el nefiind de acord cu astfel de ieșiri.

Julio Baptista a povestit incidentul

„Îmi amintesc că Robinho a avut două <biciclete> care l-au enervat pe Gravesen, care l-a lovit. Gravesen voia să-l omoare. Capello (n.r. antrenorul Fabio Capello) i-a scos din antrenament. Când Robinho se îndrepta spre vestiare, Gravesen s-a uitat la mine şi mi-a spus: <Îl voi ucide, îl voi ucide>”, s-a amuzat Baptista pe seama incidentului din urmă cu 14 ani.

„Gravesen era gata să-l omoare pe Robinho. La finalul sesiunii, Gravesen a mers rapid la duş, iar Robinho spre centrul terenului. Roberto Carlos, Cicinho şi Beckham se tăvăleau pe jos de râs”, a mai spus Baptista.

Îți recomand articolul despre Josip Ilicic, care a fost înșelat de soție și vrea să se lase de fotbal.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura